Constantin Pilică Popescu, antrenorul care a condus România spre trei titluri mondiale, vede la Cristina toate calitățile pe care nicio altă handbalistă nu le-a întrunit
Ideea că în handbal Cristina Neagu este precum Messi în fotbal nu mai pare sub nicio formă o exagerare. Pornind de la această comparație, a apărut și o dilemă: „Este Cristina cea mai bună jucătoare din istoria handbalului românesc?”. Specialiștii din țară spun că da, luând în considerare nivelul la care a ajuns Neagu, la numai 22 de ani.
Cristina Neagu și-a făcut deja loc în cea mai bună echipă a României din toate timpurile întocmită de ProSport. „Nu-mi aduc aminte să fi existat vreodată o altă handbalistă în afară de Neagu care să fie prima atât în clasamentul golgheterilor, cât și în cel al paselor decisive la un turneu final, la numai 22 de ani. Iar acest lucru cred că spune multe”, a fost mărturisirea lui ConstantinPilică Popescu , cel mai bun antrenor al României din toate timpurile, atunci când a început să o caracterizeze pe Cristina. „Cred că ar cam fi cea mai valoroasă jucătoare din istoria handbalului românesc. Am mai avut o handbalistă de această talie în trecut, pe Victorița Dumitrescu, care arăta la fel ca Neagu, adică subțirică și îndemânatică. Numai că în apărare era ceva mai slăbuță. Cristina știe însă să se și apere foarte bine”, a dat apoi verdictul triplul campion mondial.
Nota 10 la săritură și șut
Vasile Stângă, unul dintre cei mai buni interi stânga pe care i-a avut România, același post pe care evoluează și starul naționalei feminine, o așază, de asemenea, pe cel mai înalt piedestal: „La vârsta ei, este o superjucătoare. Are toate calitățile unei handbaliste complete: săritură, șut puternic și maturitate. La fiecare capitol i-aș da nota maximă. Este foarte inteligentă în joc și va fi peste Bojana Popovic ca valoare”.
Stângă: „Ca să mai crească, ar trebui să plece afară”
Dar poate Neagu să mai crească în valoare? La această întrebare, Maria Covaci, antrenoarea care a descoperit-o pe Cristina Neagu, a răspuns raportându-se la Bojana Popovic: „Bojana a ajuns cea mai mare handbalistă a lumii pentru că a fost mereu înconjurată de supervalori. Iar antrenorii au fost preocupați să o scoată în evidență”. Constantin Pilică Popescu crede că interul stânga ar mai avea nevoie doar de puțină forță: „Îndemânarea, viteza și forța trebuie să fie într-un echilibru. Cristina are foarte multe procedee de aruncare și sunt convins că în viitorul apropiat va mai inventa ceva”. „Mai are mici detalii de pus la punct pentru a se perfecționa, dar are tot viitorul în față. Ca să mai crească în valoare, Neagu ar trebui să plece la o echipă din străinătate. Nu ar fi rău să mai schimbe puțin aerul”, a conchis Vasile Stângă.
Cine o va aprecia pe Cristina la adevărata ei valoare va avea câștig de cauză Maria Covaci, prima antrenoare a Cristinei Neagu
Cristina trebuie să se bucure mai mult pe teren, pentru că în rest are tot ce îi trebuie Maria Covaci, antrenoare
Cristina Neagu este în cursa pentru cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, titlul urmând a fi acordat jucătoarei care va primi cele mai multe voturi din partea oamenilor din întreaga lume pe www.ihf.info
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER